Atunci când ai un bullet journal, undeva pe la mijlocul lunii octombrie (cel târziu!) te apuci să cauți peste tot “tema de bujo noiembrie” – pe Pinterest, Instagram, chiar și pe Google.
Nu știu exact cum sau de unde a apărut conceptul de temă pentru bullet journal. Cert e că ne place!
O tema de bujo se referă la desenele și decorațiunile pe care le adaugi în bujo în acea lună. Pentru noiembrie eu am ales tema ceaiului.
Idee & concept
Motivul principal din spatele alegerii a fost că am vrut ceva warm & cozy. Aș fi ales cafeaua, dar am mai făcut temă cu cafea. (Deși cel mai probabil o voi repeta la un moment dat. A fost prima mea tema de bujo și aș vrea s-o refac și în stilul de acum.) Ar ai fi fost ciocolata caldă, dar (pentru mine) merge spre mult spre Crăciun. Așa că a rămas ceaiul! Și-am zis de ce nu?!
Pe lângă asta, un al doilea motiv a fost faptul că am făcut un poll la Insta-Story în care urmăritorii au propus idei de teme. Ceaiul a fost printre cele mai populare, așa că asta mi-a dat un imbold în plus. (Dacă n-ar fi existat interes, cred că m-aș fi orientat spre altceva.)
Să vorbim puțin și despre cum arăta această temă în mintea mea. Ideea spre care am încercat să mă îndrept a fost ceaiul englezilor, pe care îl beau ei cu strictețe în fiecare dupămasă. De asemenea, am mers spre un aspect vintage-y. Nu știu cât de bine am reușit să redau ideea, așa că las aici câteva poze care cu siguranță o exprimă mai bine! 🙂 (P.S.: Poți da swipe, sunt mai multe poze.)
Execuție
Am ales să folosesc destul de multe materiale în crearea temei. M-am folosit de acuarele (ale mele sunt setul ăsta de la Faber Castell), markerele Tombow Dual Brush Pen și Tombow Fudenosuke, washi tape, stickere și hârtie colorată.
De data asta am combinat cover page-ul cu quote page-ul (de obicei le fac separat). Aș fi vrut să fac ceainicul mai detailat, dar mi s-a părut că arată drăguț așa simplu și n-am vrut să-l stric.
Pentru pagina de calendar, am desenat muuulte cești așezate una peste alta. Am încercat să fac modelele cât mai diverse. Și cred că e unul dintre cele mai reușite desene din cadrul temei. Calendarul este un sticker, iar spațiul de jos l-am lăsat liber pentru a nota obiectivele lunii.
Să trecem și la trackere. Mood tracker-ul mi-a luat cel mai mult timp – peste o oră cred! Am desenat prăjituricile în creion, să mă asigur că au loc 30 și că arată cât de cât echilibrat. Apoi am desenat cu liner-ul (de la Tombow si el – Tombow MONO Drawing Pen 03). Și în final am colorat ”ambalajele”. Urmează să colorez crema fiecărei prăjituri în funcție de ce stare am în acea zi. Pentru stări, în loc de clasicul ”awesome, good, average, meh, bad” am mers pe ”arome” de cupcake – căpșuni pentru awesome, fructe de pădure pentru good, vanilie pentru average, mentă pentru meh și ciocolată pentru bad (hehe 💩).
Pentru habit trackere am desenat pliculețe de ceai. Le-am colorat în nuanțe rozalii pentru că ceaiurile mele preferate sunt cele de fructe. (De asemenea, unul dintre motivele pentru care această temă e dominată de culoarea roz.)
Urmează paginile pentru ”storyworthy moments”, adică momente care merită povestite. Am auzit denumirea la Ali Abdaal si mi-a plăcut mult, așa că o folosesc uneori pentru paginile unde notez câte ceva despre fiecare zi. Încerc să notez câteva gânduri depre fiecare zi, ca să am o viziune de ansamblu la sfârșit de lună. E fain de tot să revii asupra lor din când în când – te ajută să vezi că timpul nu rece degeaba!
Urmează weekly spread-urile:
- Primul l-am făcut folosindu-mă de câteva stickere, n-a ieșit chiar cum îmi imaginam eu, dar e drăguț și așa.
- La al doilea am lipit hârtia cu trandafiri pe marginile paginilor, dar am vrut să aibă și elemente care au legătură cu ceaiul. Așa că am adăugat micile desene cu cești și ceainice pe câte o pată de culoare realizată cu acuarelă.
În caz că urmează și altele, le veți găsi pe Instagram @rox.the.planoholic!
Am creat și un fitness tracker, dar e cam golaș, așa că nu i-am făcut poză. Aș vrea să mai adaug și una-două pagini pentru amintiri și am început să lucrez și la o pagină unde desenez toate cănile din „colecția” proprie.
Stay tuned pe Instagram, dacă e de interes. Sigur le voi posta acolo.
Inspirație
Las aici câteva teme bujo cu ceai pe care le-am văzut de-a lungul timpului și care m-au inspirat și pe mine, direct sau indirect, în crearea acestor spread-uri.
În primul rând, vreau să vă arăt câteva pagini de la @miloe.joanne, care a avut două teme bujo cu ceai, ambele la fel de drăguțe!
Prima este din octombrie 2019:
Iar cea de-a doua din octombrie 2021:
Mi-a plăcut mult și tema Annei @annasphere din ianuarie 2020:
Și nu am cum să nu le menționez ca sursă de inspirație și pe două dintre fetele mele dragi din România care au avut tema de bujo cu ceai!
Ale @bujo_ale:
Și Alina @the.bujo.adventure:
Cam asta ar fi tot despre tema ceaiului. Mă gândesc să fac lunar acest gen de articole, în care să vorbesc mai pe larg despre tema aleasă, inspirație și tot procesul creativ din spate. Ar fi de interes? Scrie-mi în comentarii cum ți se pare ideea.
Cam atât am avut în plan pentru astăzi!
Pe data viitoare,
Rox
2 răspunsuri
Minunat articolul, aștept cu mare curioziate să îl postezi și pe cel aferent temei lunii Decembrie. 🙂
Îmi place mult că ai postat și câteva spread-uri ale altor persoane, e super interesant să vezi mai multe abordări ale aceleiași teme.
Mă bucur mult ca ți-a plăcut! O să încerc să vin ceva mai devreme cu cel din Decembrie, hihi!