Comenzile plasate în perioada 26 ianuarie - 4 februarie, vor fi expediate începând cu data de 5 februarie 2024. Transport gratuit pentru comenzile de minim 150 RON!
thst

Ce este un bullet journal/ Bujo?

Salutare, mă bucur că ai ajuns aici! Asta înseamnă că ai auzit de bullet journal/bujo și vrei să afli mai multe. Exact așa am făcut și eu când am dat de această metodă – am căutat mai multe informații! 

Inițial, habar n-aveam cu „ce se mănâncă”. Îmi cream pagini de bujo, fără să știu nimic despre acest concept. Pur și simplu le vedeam pe Pinterest și mi se parea interesant (și util) să îți organizezi viața astfel. Dacă vrei să afli mai multe despre începuturile mele cu metoda bullet journal, am povestit un pic mai multe aiciDar să trecem la subiectul de astăzi! 

Citește în continuare pentru a afla ce este un bullet journal. 👇

Originile metodei bullet journal

La origini, bullet journaling-ul este o metodă de organizare bazată pe liste, propusă de Ryder Carroll – un designer american. Aici găsești un video cu explicațiile originale, de la mama lor. De fapt… de la tatăl lor, hehe!

Pe scurt, această metodă constă în a avea o agendă în care notezi toate lucrurile pe care le ai de făcut. Și nu glumesc când spun asta – ideal ar fi să fie TOATE în aceeași agendă.

De-a lungul timpului, această metodă s-a dezvoltat tot mai mult, foarte multă lume adăugându-i o parte creativă – culori, desene, stickere și toate cele.

The Bullet Journal Method by Ryder Caroll book cover

Elemente de bază ale unul bullet journal

Există câteva elemente cheie care stau la baza metodei bullet journal. Hai să le luăm pe rând.

Cheia

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Rox The Planoholic | Papetărie, BuJo & Ilustrații (@rox.the.planoholic)

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Rox The Planoholic | Papetărie, BuJo & Ilustrații (@rox.the.planoholic)

Primul element și cel mai important ar fi „cheia” bujo-ului. Nu, nu e nevoie să ai un jurnal cu cheie! 🙂 

Cheia unui bujo este o listă de simboluri care te vor ajuta să te organizezi. (Gândește-te la ea ca la legenda unei hărți – lista care explică ce înseamnă fiecare simbol/culoare de pe hartă.)

Această listă de simboluri stă la baza metodei bujo, fără simboluri stabilite, nu există bujo. De ce? Metoda bujo zice că ar trebui să scrii fiecare lucru cu „bulinuță” (sau simbolul ales de tine) atunci când notezi ceva în bujo. De unde și numele „bullet journal” – „jurnal cu bulinuțe”. Nu vom folosi acest termen, dar cam așa s-ar traduce.

Din punctul meu de vedere, ai nevoie de minim 3 simboluri, câte unul pentru activități:

  • planificate – de exemplu  □
  • încheiate – de exemplu ✓
  • anulate – de exemplu ✕

Aceste simboluri ar trebui să fie suficiente pentru a putea începe să te organizezi. Însă tu poți crea o cheie cu simboluri unice pentru fiecare activitate. (👟=sport, 💅=manichiură, 🍽=gătit și așa mai departe)

Indexul / cuprinsul

Leuchtturm index page

Indexul sau cuprinsul este ca și cuprinsul unei cărți – o listă cu ce găsești la fiecare pagină. Scopul lui? Te ajută să găsești anumite pagini ulterior.

Future log-ul / planificarea viitorului

Future log-ul sau planificarea viitorului este un calendar anual/pentru jumătate de an. 

În acest spațiu notezi evenimentele importante din fiecare lună (de exemplu zile de naștere, sărbători, vacanțe, Ziua Internațională a Gogoșilor… treburi de genul ăsta). De obicei future log-ul se face la începutul bujo-ului.

Monthly spread-ul / planificarea lunară

Monthly spread-ul sau planificarea lunară este locul în care îți notezi planurile din fiecare lună. De obicei, acesta este creat sub formă de calendar pentru a avea o imagine de ansamblu. Poți să îl faci și sub formă de listă de task-uri pentru acea lună.

Weekly spread-ul / planificarea săptămânală

Weekly spread-ul sau planificarea săptămânii este spațiul unde îți notezi planurile din fiecare săptămână. La fel ca și la monthly spread, ideal e să le notezi la început de săptămână. Așa știi ce se întâmplă în acea săptămână și nu uiți nimic.

Daily spred-ul / planificare zilnică

Există și daily spread/planificare zilnică care este practic to-do list-ul din fiecare zi. Din ce am observat însă, în majoritatea cazurilor se folosește un mix între daily și weekly spread.

Ce vreau să zic cu asta? Ei bine, majoritatea bullet journaller-ilor își crează un spread săptămânal, dar îl împart pe zile. Astfel că poți trece în el toate planurile la început de săptămână, iar pe parcurs adaugi ce mai ai de făcut la ziua în curs. Imaginea de mai sus oferă un exemplu bun!

Trackere

Trackerele sunt ilustrații (în general sub formă de calendar, dar nu neapărat) prin care îți poți urmări progresul într-un anumit domeniu.

Există mai multe tipuri de trackere:

  • mood trackere – te ajută să observi cum te simți în fiecare zi
  • habit trackere – te ajută să-ți urmărești obiceiurile; e fain să vezi că te ții de ce îți propui
  • trackere pentru sănătate
  • trackere pentru învățat
  • trackere pentru citit etc.

Colecții

Colecțiile sunt liste care nu conțin task-uri. Cum ar fi – listă cu filmele văzute anul acesta, cărțile citite, locurile vizitate… posibilitățile sunt infinite.

Migrarea

Migrarea înseamnă mutarea lucrurilor pe care nu ai apucat să le faci la timp în altă zi/săptămână/lună.

The purpose of Migration is to surface what's worth the effort, become aware of our actions [...]

Ce zice Ryder cam așa – „Rolul migrării este să evidențieze lucrurile pentru care merită să depunem efort, ne face să devenim conștienți de ceea ce facem […]”.

Poate dacă muți task-uri de la o zi la alta, nu vei vedea un efect prea mare. Dar daca vezi că luni la rând amâni același task, cu siguranță asta te va face să te gândești dacă chiar vrei să faci acel lucru.

În concluzie – cam asta ar fi, foarte pe scurt, metoda bullet journal. Ai vrea să povestesc mai pe larg despre elementele unui bujo? Dacă da, scrie-mi în comentarii ce te-ar interesa. 😊

 

Cam atât am avut în plan pentru astăzi!

Pe data viitoare,
Rox

Share This Post

2 răspunsuri

  1. Chiar dacă folosesc de ceva vreme bullet journal, mereu uit să fac cheia. Sunt curioasă ce impact ar avea, cred că încerc de săptămâna următoare

    1. Sunt curioasa daca te ajuta/ daca face o diferenta. Eu mi-am creat in timp o cheie (cu task planificat, task incheiat, task anulat, task amanat si simbol special pt birthdays) care mi-a intrat in obisnuinta. Tocmai de asta nu o mai adaug ca spread in bujo, ci pur si simplu o folosesc „din reflex”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *